Teodor Baconschi: “Dl. Frunzăverde nu se teme atât de presupusul faliment al politicii externe, cât de viitorul congres PDL”

de FCD

| 0 Comentarii

Bucureşti, 24 dec /Agerpres/ – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a precizat vineri, în replică la acuzaţiile vicepreşedintelui PDL, Sorin Frunzăverde, că acesta nu se teme de presupusul faliment al politicii externe româneşti, ci mai degrabă de viitorul congres al PDL.

‘Am însă intuiţia că domnul Frunzăverde nu se teme atât de presupusul faliment al politicii externe româneşti, cât de viitorul congres al PDL, în care proiectul meu reformator nu este privit cu ochi buni de domnia sa. Mă surprinde această lipsă de solidaritate şi acest atac confuz şi nejustificat, cu atât mai mult cu cât pe vremuri domnul Frunzăverde era relativ cunoscut pentru înclinaţiile sale creştin-democrate’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, şeful diplomaţiei române.

Totodată, el a mai precizat că-l invită la o discuţie pe democrat-liberalul Frunzăverde, în care să-i explice motivele invocate de miniştrii francez şi german, precum şi care sunt atribuţiile MAE în procesul de aderare la Schengen.

‘Impresia mea este că pentru a ieşi din conul de umbră în care l-au plasat afacerile sale din Caraş Severin, domnul Sorin Frunzăverde a citit într-o cheie falsă scrisoarea miniştrilor de Interne francez şi german, prin care se recomandă amânarea aderării României la spaţiul Schengen. Eu îl invit colegial pe domnul Frunzăverde la o discuţie în care i-aş putea explica atât atribuţiile MAE în acest proces, cât şi motivele reale invocate în scrisoarea respectivă’, a mai punctat ministrul Baconschi.

Şeful diplomaţiei române a reiterat faptul că MAE şi-a făcut în totalitate tema în ceea ce priveşte procesul de aderare la Schengen, şi-a modernizat reţeaua consulară, a pus în funcţiune sistemul de vize.

‘Toate eforturile noastre, conform acquis-ului Schengen sunt oricând cuantificabile şi verificabile pe teren’, a conchis ministrul de Externe.

Sorin Frunzăverde a declarat vineri că neadmiterea României în spaţiul Schengen în martie 2011 înseamnă falimentul politicii externe româneşti.

”România nu s-a mai confruntat cu un asemenea insucces din 1997, la Summitul de la Madrid, când nu a fost admisă în NATO. Dacă ţara noastră nu e admisă în spaţiul Schengen, Baconschi ar trebui demis”, a afirmat Sorin Frunzăverde.

Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen. Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se spune că această aderare ar fi ”prematură” dacă ar avea loc în martie 2011, a informat, marţi, RFI România. AGERPRES/(A-Mirela Bărbulescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>