Se mai face azi politică? Politica la eshaton

de Catalin Raiu

| 0 Comentarii

Politica este activitatea care organizează viața comună în și pentru cetate. Prin urmare, ar trebui să ne intereseze pe noi toți mai ales dacă ne dorim o democrație care să dea sens creștin demnității umane și sacralității vieții. Cine sunt însă cetățenii care nu par interesați de politică?

Politica a existat întotdeauna. De la Aristotel și Sfinții Părinți până la Sfântul Neagoe Basarab și William Beveridge activitatea și reflecția politică par să fi însoțit în permanență umanitatea. Însă, politica drept activitate autonomă distinctă de morală și religie a fost inventată abia de Niccolò Machiavelli care îl sfătuia pe principe să renunțe la convingerile sale religioase și morale în situațiile în care rațiunea de stat o va cere. În cei 500 de ani de autonomie a politicii reflecțiile asupra binelui comun au fost dintre cele mai diverse și rareori consensuale. Mai mult decât atât, democrația, „cea mai rea formă de guvernare exceptându-le pe toate celelalte care au mai fost încercate” (Winston Churchill, 1947), a fost pusă mereu sub semnul conflictului. Peste tot în lume democrațiile s-au născut prin revoluții și s-au susținut prin conflictul de idei, electoral și al exercitării puterii. Disputele politice fac parte din natura democrației și chiar a politicului însuși, de vreme ce Carl Schmitt reduce esența acestuia la distincția ultimă dintre dușman și prieten.

Politica în impas
Politica ar fi prin urmare o activitate legitimită în oricare dintre societăți. În măsura în care este rea sau bună, ne afectează pe noi toți. Iar în măsura în care este și democratică, politica nu poate fi niciodată bună pentru toți, tocmai pentru că democrația se fundamentează ontologic pe conflict. Cu toate acestea și mai ales în ciuda discursului oficial al diferitelor instituții naționale sau internaționale, democrația pare să fie înlocuită cu o post-democrație reticentă la însăși natura ei conflictuală. Astăzi vorbim mai degrabă de „buna guvernanță” decât de finalitățile guvernării politice, de reacția piețelor financiare decât de demnitatea persoanei umane, de economiști posesori de știință infailibilă deveniți premieri prin numire decât de politicieni trecuți prin focul dezbaterilor și alegerilor politice, iar cetățenii sunt considerați mai degrabă consumatori de servicii publice decât electori. Însăși limbajul economic a cucerit arena politică de vreme ce se cere eficientizarea banului public, iar politicile publice trebuie să fie eficace. În aceeași logică spitalele, școlile și chiar sistemele de asigurări sociale au intrat și ele în câmpul economic din moment ce nu mai au relevanță pentru societate prin natura lor, ci doar prin prisma profitului înregistrat.
Societatea civilă este și ea dominată de discursul plat al „ONG-urilor de servietă” care se revendică din același umanism multiculturalist, iar valoarea centrală a oricărei forme de politică democratică, anume dreptatea socială, este înlocuită cu transparența decizională. În actuala arhitectură politică guvernele au înlocuit reflecția asupra „ce e de făcut?” cu întrebarea „cum e de făcut?”, prin urmare politica însăși nu mai are finalitate, e deja stabilită printr-un consens unanim, iar ceea ce rămâne de negociat este doar drumul care va fi parcurs.

Guvernare fără guvern
Experințele totalitare ale secolului XX ne-au arătat că statul s-a extins atât de mult încât a intrat chiar și în cele mai intime zone ale persoanei umane, iar economiile planificate și în cele din urmă pe deplin falimentare ne-au învățat că statul e un prost actor economic. Cu toate acestea, statul nu e altceva decât un imens aparat birocratic fără de care dreptatea socială nu poate fi pusă în practică. Pentru acest motiv el trebuie supus criticii permanente și menținut în ipostaza pentru care a fost creat, adică aceea de rezultat al contractului social și de instrument al binelui comun. „Omul este care face statul după cum are el nevoie, iar nu statul pe om” ne reamintește încă din 1924 episcopul Bartolomeu Stănescu într-o analiză teologică asupra modernității politice menită să sublinieze întâietatea persoanei umane în raporturile sociale. Astăzi însă guvernele s-au deregulat, s-au autogolit de politic și migrează cătresfere dominate mai degrabă de economic, management sau juridic.
Politica se face într-o cheie înfricoșător de consensualistă, iar democrația nu mai este locul de refulare a diverselor clivaje, divergențe sau conflicte, ci tinde să pângărească orice formă de partizanat. Prin urmare, celebrul „nu votez pentru că oricum va fi la fel” își găsește deplina legitimitate în raționamentul cetățenilor de vreme ce politica însăși nu mai este despre construirea binelui comun, ci doar despre administrarea unei fericiri predeterminate.

Cătălin Raiu
CITAT:
„Omul este care face statul după cum are el nevoie, iar nu statul pe om” (P. S. Bartolomeu STĂNESCU, „Datoriile economico-sociale ale statului din punct de vedere creştin”, în Solidaritatea.Revistă social – creştină, anul V, nr. 1-3, 1924, p. 26.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>