FCD a dat startul cursurilor de formare pentru tinerii angajați politic

de FCD

| 0 Comentarii

În jur de 250 de tineri au participat luni, 19 martie 2012, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, la prima prelegere din cadrul programului Fundației Creștin-Democrate și al Fundației Hanns Seidel de formare a tinerilor implicați în politică și societate, susținută de președintele FCD, Teodor Baconschi. Cursul a trecut în revistă evoluția diplomației românești de la izolaționismul din perioada comunistă până la desăvârșirea dublei apartenențe de importanță geopolitică majoră la Uniunea Europeană și la NATO. De asemenea, președintele Fundației Creștin-Democrate le-a vorbit participanților despre provocările pentru diplomația tradițională generate de apariția unor actori non-statali (ONG-uri, media, companii multinaționale).

Teodor Baconschi a evidențiat rolul fundamental al unor relații constructive cu țările vecine pentru parcursul euro-atlantic al României. “Grație reconcilierii româno-maghiare, am deschis culoarul geografic firesc al României către Occident”, a spus președintele FCD. El le-a explicat totodată participanților că prin plasarea relațiilor cu Republica Moldova și cu Ucraina într-o logică europeană pe perioada mandatului său, România a recăpătat credibilitatea necesară pentru a deveni, alături de Polonia și Suedia, unul din actorii-cheie ai Parteneriatului Estic.

Președintele FCD i-a încurajat pe participanți să se implice în viața politică, subliniind importanța contribuției fiecărui cetățean la binele comun. “Vrem să spulberăm mitul neutralității politice”, a spus Teodor Baconschi. Vorbind despre rolul viitoarei generații a elitelor, președintele Fundației Creștin-Democrate a afirmat că acestea vor avea rolul desăvârșirii procesului de integrare europeană a României.

În încheiere, a avut  loc un dialog viu între numeroșii participanți la curs și președintele FCD, care a răspuns tuturor întrebărilor venite din sală, privind teme variate, de la relațiile cu comunitățile românești din diaspora până la parteneriatul strategic româno-american.

Cursurile Fundației Creștin-Democrate vor continua zilnic, pe parcursul a trei săptămâni, și se vor încheia  în 6 aprilie 2012, când participanții vor primi diplome de absolvire.

Pentru mai multe detalii: http://fc-d.ro/activitati/cursuri-de-formare-pentru-tinerii-angajati-politic/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>