George Butunoiu: E mai scump sa previi decat sa combati. Si mai imoral.

de FCD

| 0 Comentarii

 

Aproape toti cei care isi cauta de lucru viseaza sa lucreze la o firma americana sau englezeasca. E invocat “stilul anglo-saxon de management”, care inseamna, pe scurt, ca oamenii aceia iti acorda toata increderea la inceput, insa daca le-ai inselat-o te dau afara din prima, fara sa mai “negocieze”. Si angajatilor le place asta, si la noi in tara si cam peste tot in lume.

“Stilul american” extins la nivel social inseamna ca societatea (guvernul, autoritatile, comunitatea) te considera ab initio un cetatean bine intentionat si, prin urmare, nu se “apara” de tine inainte de a-i/ le face ceva, ci numai DUPA ce ai facut ceva ilegal sau imoral. In “stilul romanesc” de conducere, guvernantii ne considera pe toti infractori inca neprinsi si, in consecinta, in loc sa pedepseasca vreo cateva mii sau zeci de mii de hoti reali, fac sa plateasca milioane de “hoti potentiali”.

Adica pe toata lumea. Nu ii baga la inchisoare pe contrabandistii de tigari si de bauturi, insa ii obliga pe producatorii cinstiti sa puna timbre pe pachete si pe sticle si pe milioanele de clienti sa le plateasca. Ministerul Invatamantului propune sa puna camere de luat vederi in toate clasele ca sa nu mai copieze elevii la examene. Autoritatea Electorala vrea, de asemenea, sa puna camere de vederi in toate sectiile de votare, cu milioane din bugetul de stat, evident. Daca Justitia ar baga la inchisoare vreo cinci dintre cei care fura voturi, ar disparea frauda electorala instantaneu si aproape in totalitate, si s-ar economisi si milioanele de la camere. Pentru toate nimicurile ni se cer acte si procuri legalizate la notari, de au devenit oamenii aceia cei mai bogati din Romania fara sa faca macar un singur lucru inteligent cat e ziua de lunga.

Primaria cheltuie milioane ca sa puna baricade in tot orasul ca sa nu mai parcheze soferii pe trotuar sau ca sa nu mai treaca peste liniile continue. Orasul arata ca pregatindu-se de razboi. Daca ar da niste amenzi usturatoare ar umple si bugetul Primariei, si intr-o luna nu am mai vedea o roata de masina pe trotuar. Cand am cerut o autorizatie de constructie ca sa astup o gaura cu cateva caramizi m-au pus sa aduc mai intai un contract de la o firma de carat molozul. Nu am avut moloz, si, chiar daca as fi avut, l-as fi dus eu acolo unde se duce molozul, nu-l lasam in fata blocului sau pe marginea drumului. Insa ei erau convinsi ca asa as fi facut. Prin urmare, mi-au aplicat o “preventie”.

Am platit o multime de bani degeaba, fiindca nu am avut ce cara. Cred ca nu e zi in care sa nu ma simt jignit intr-un fel sau altul de Guvern, de Parlament si de toate autoritatile statului care se “apara” de mine si care fac legi si reguli aberante ca sa-i apere si pe altii de ce le-as putea face eu. E trist, dezgustator si imoral. Si, sunt sigur, multe dintre aceste legi nici nu ar rezista unei analize din partea unui adevarat specialist in dreptul constitutional.

George BUTUNOIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>