Diversitatea culturală în dinamica dezvoltării economice – o analiză din perspectiva instituţiilor informale

de Ligia Munteanu

| 0 Comentarii

Importanţa culturii asupra economiei a fost descrisă de la Max Weber, Școala Austriacă şi până la instituţionalişti. Sintagma „cultura face diferenţa” capătă semnificaţii atunci când ne raportăm la un studiu comparativ între state. Factorul cultural are efecte considerabile în creştere economică. În alte cuvinte, datorită culturii proprii, unele state cunosc progresul economic mai repede decât altele.

Provenind din trecut, cu numeroase reguli inserate în forma unei morale recunocute de întreg poporul, cultura este prezentă în fiecare decizie economică pe care o ia individul, fără a conştientiza acest lucru. Cauza acestei realităţi contă în faptul că nimeni nu îşi poate alege cultura sa, religia poate deveni o opţiune, însă cultura în întregul său înţeles, nu. Si asta pentru că fiecare se naşte într-o anumită societate şi preia în mod natural valenţele acelui mediu. Hayek susţinea acest punct de vedere, argumentând că doar parţial alegerile economice ale individului provin din dorinţa sa conştientă, similar ca în acţiunile de zi cu zi. „Mintea unui om este produsul civilizaţiei în care a crescut şi este în mare parte necunoscătoare în privinţa experienţelor care au condus la formarea sa” [Hayek, 1960:24].

Ceea ce face atât de puternică o cultură este inserţia elementelor sale în fiecare aspect al vieţii. Cultura presupune religie, limbaj, obiceiuri, convenţii, un mod de a privi lucrurile, morală, folclor, sentimentul apartenenţei la un popor cu anumite trăsături, educaţie. Practic, mediul în care individul acţionează îşi pune amprenta asupra modului său de a acţiona, de a gândi.

Mai mut de atât, instituţiile informale (cultură, obiceiuri, tradiţii) se tranformă, de cele mai multe ori, în instituţii formale (legi scrise), luând formă oficială impusă prin forţa de coerciţie a statului. Diferenţa semnificativă constă în timpul îndelungat în care se modifică instituţiile informale, faţă de legile care pot apărea cu o frecvenţă uimitoare, mai ales în prezent. Această permanenţă a unor obiceiuri conduce la acceptarea lor de la sine de către popor, dar și dovada unei reticenţe la schimbări bruște. Iată, poate, explicaţia sentimentului naţionalist.

O parte din literatura de specialitate corelează cultura cu dezvoltarea economică. F. List considera religia un element cheie în acest sens, Hofstede de aceeaşi opinie, iar T. Veblen argumenta dorinţa individului de a progresa economic prin raţiuni ce ţin de instincte provenite din tradiţii şi obiceiuri. G. Myrdal considera unele culturi ca incompatibile cu lumea nouă. Prea mult tradiţionalism şi o viziune arhaică închisă ar conduce la instituirea unui zid imens în calea modernizării. În aceeaşi idee, Hernando de Soto descria imposibilitatea impunerii unei culturi, demers sortit de la început eşecului. De asemenea, corupţia şi imoralitatea ar avea rădăcini în vechile obiceiuri ale unui popor.

Revenind în lumea prezentului, există şi alte viziuni. Pe de o parte societatea deschisă a permis masiv migraţia oamenilor spre locuri cu totul noi şi diferite faţă de spaţiul natal. Astfel, chiar dacă provenienţa impune o anumită cultură, rigidă sau nu, faptul că individul trăieşte într-un alt mediu va suporta cu siguranţă schimbări. Aceste lucruri se observă, de exemplu, în cazul cetăţenilor ce provin din lumea arabă şi locuiesc în occident. Poartă semne ale culturii proprii, însă de asemenea manifestă un sentiment de toleranţă ridicat, pentru că modul lor propriu de viaţă nu ar putea fi impus oriunde. Din contra, ultimul spaţiu unde individul îşi desfăşoară activitatea tinde să îşi imprime caracteristicile.

Din practica economică, dorinţa de progres a demonstrat că poate depăşi bariera culturală.  Cu toate exemplele hilare de multinaţionale care comit erori grave de cultură atunci când negociază pentru prima dată un contract într-un spaţiu complet diferit, globalizarea continuă sparge în fiecare zi tot mai multe bariere, însă decalajele dintre statele lumii rămân mari. Oare să nu fie vorba despre o anumită educaţie, mai bine spus  despre o lipsă a educaţiei, ca element cauză a condiţiilor precare din lumea a treia?

Germania este un caz demn de luat în considerare atunci când vorbim de cultură. Duşmanii conceptului laissez-faire ridică un podium grandios acestui stat, pentru că, încă, succesul său economic vine pe o filieră socialistă. Cu toate că tot piaţă există la baza economiei germane, sistemul lor social este foarte bine coordonat şi se pare că funcţionează de minune în acest fel.

Dacă ar trebui să ne referim la o reţetă perfectă între liberalism şi dirijism, cazul german ar fi câştigătorul fără drept de apel. Este, poate, o combinaţie unică, ce poate funcţiona doar acolo. Cultura nemţilor, poate fi un punct forte în acest algoritm. Obişnuiţi să lucreze ca o imensă echipă, în stilul unei armate unde fiecare ştie perfect unde îi este locul şi ce are de făcut, cetăţenii germani dezvoltă o formă unică de capitalism. Se poate ca lecţia celui de-al doilea Război Modial să fi fost prea dură sau poate este doar o continuitate a unei unice tradiţii a strămoşilor acestui popor, dar rezultatul este unul uimitor. Societatea germană face consistenţa unei echipe performante în arealul economic, ducând în spate, în continuare, marea Europă. Oricum este clară diferenţa între capitalismul susţinut şi atent observat al Germaniei faţă de capitalismul bazat pe concurenţă de risc al Statelor Unite ori cel al marilor firme din Japonia. Teoria lui Baumoll, care susţine existenţa mai multor forme de capitalism pare viabilă (capitalismul administrat de stat, capitalismul oligarhic, capitalismul firmelor mari, capitalismul antreprenorial).

În mod evident, factorul cultural are însemnătatea lui în sfera economicului, în a contura forma economiei dintr-un stat. Unele opinii argumentează că unul dintre motivele performanţei economice lente ale Europei vestice din ultimele decenii se datorează faptului că asumarea riscului nu este stimulată suficient în cultura acestui spaţiu, apelând mai mult la politici protecţioniste și sociale.

În concluzie, economia este o știinţă ce trebuie studiată în timp și spaţiu. Diferenţe semnificative în progresul economic ţin de contextul instituţional informal. Piaţa se mulează pe diversitatea culturală, împrumută şi preia trăsături, se uniformizează cu instituţiile dintr-un spaţiu.

Şi dacă am demonstrat că, în general, avuţia unei naţiuni este dependentă de cultura sa, atunci ce am putea spune despre cultura și economia României? Oare acei tineri, deosebit de capabili, care pleacă în străinătate la muncă vor mai păstra ei tradiţiile românești? Oare demersul economiei naţionale mai are legătură cu spiritul antreprenorului român sau îi putem enumera pe aceștia doar în rândurile economiei subterane? Să fie oare criza de la noi și o criză a moralei?

Poate că există un singur răspuns pentru toate aceste întrebări, trimiterea către matca sănătoasă a morale creștine, a principiilor liberalismului clasic. Spaţiul românesc, în încercarea de a adopta mimetic modele vestice de organizare, nu trebuie să uite că nu există o reţetă universală a succesului, ci o unitate prin diversitate a lumii libere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>