Credincioșii binelui comun. Ce înseamnă profesia de politician?

de Cătălin Raiu

| 1 Comentariu

Cetățenii obișnuiți pierd șirul deciziilor politice în încercarea temerară de a ține pasul cu ce se mai întâmplă. Au și de motive serioase, din moment ce își aleg periodic reprezentanți care să le transforme voința în politici publice. În virtutea cărei legături dintre cetățean și politician este posibilă funcționarea democrației moderne al cărei miez este tocmai reprezentarea politică?

Că politica este o profesie o știm uitându-ne la televizor. Există oameni care nu ratează nicio prezență publică propunându-și ca la fiecare patru ani să obțină votul cetățenilor. Se ridică după fiecare eșec, construiesc noi proiecte, desenează coaliții, se alătură altor partide și îi numim generic clasă politică. Toți aceștia sunt diferiți de elita politică, formată din politicienii de ocazie pe care îi vedem pentru scurt timp în posturi mai puțin electorale cum ar fi cele de consilier. Însă cum a apărut profesia de politician?

Primii politicieni

Ca să identificăm primii politiceni de profesie trebuie să coborâm mult în istorie, dar să nu ne depărtăm de Biserică. Orice principe medieval nevoit să-și negocieze suveranitatea cu aristocrația s-a sprijinit pe o pătură utilizabilă politic și care nu aparținea boierimii. Fie că vorbim de Japonia budistă, Mongolia lamaistă sau Europa creștină, în toate cazurile această pătură a reprezentat-o clerul superior. Folosiți deci de principi în vederea alcăturii unui corp administrativ, aceștia erau singurii care beneficiau conform raționamentului de mai sus de două calități fundamentale: erau știutori de carte și nu-și propuneau să atenteze la poziția suveranului. Nici nu exista alternativă. Din Franța, unde episcopii au fost primii colectori de taxe ai regelui, sau Marea Britanie unde încă sunt membrii de drept ai Camerei Lorzilor și până în Principatele Române, unde prezindau adunările cu caracter politic, episcopii și alți clerici superiori au fost primii politicieni de profesie. Odată însă ce statele s-au modernizat, iar apele s-au despărțit în diferite etape ale istoriei, aparatele și procesele administrative au rămas integral monopoluri ale suveranilor politici.

Etica convingerii și etica responsabilității

Întreaga politică modernă a păstrat însă ceva din vechea matrice structurală din care a luat naștere. Elementul comun care unește clericii și politicienii este credința. Și unii și alții sunt animați de diferite credințe care îmbracă forma unor etici oarecum opuse. Biserica, însemnând deopotrivă clerici și credincioși, caută să înfăptuiască binele din convingere și lasă rezultatul (mântuirea) pe seama voinței lui Dumnezeu. Este așadar animată de o etică a convingerii depline în voința lui Dumnezeu, deopotrivă Autor și Judecător al Legii. Pe de altă parte, politicienii trebuie să aibe în vedere o etică a responsabilității de vreme ce poartă responsabilitatea acțiunilor lor și se prezintă la bilanț în fața electoratului. Analizând politica drept profesie, Max Weber arată că politicianul ghidându-se după etica responsabilității este constrâns de consecințele propriilor fapte. Așa cum credinciosul în drumul mântuirii trebuie să se separe de ceea ce îi tulbură concentrarea duhovnicească, adică de ispite, tot astfel politicianul care-și respectă meseria se distanțează de lucruri și oameni. Mai presus de toate este credința care ia forme diferite în cazul preoților și politicienilor: „Cine caută mântuirea sufletului său și salvarea altor suflete n-o face pe calea politicii, care are cu totul alte țeluri ce nu pot fi atinse decât prin constrângere. Geniul sau demonul politicii este într-o continuă tensiune interioară cu Dumnezeul iubirii” (Max Weber).

Greve și sfinți

Spirit antisocialist și atent observator al modernității, sociologul Max Weber recomanda încă din 1919 celor care „vor să trăiască după etica Evangheliei să se abțină de la greve” deoarece convingerea pe care ți-o dă credința religioasă transcende orice preocupare lumească. Altfel spus, însuși urcușul spre sfințenie atunci când este animat de cea mai convingătoare credință nu poate intra în grevă.

Pe de altă parte, dat fiind faptul că și politicienilor li se cere un anumit tip de credință ne punem întrebarea: cine sunt aceștia pentru noi? Care trebuie să fie credința lor dictată de etica responsabilității față de noi? Mandatul politicienilor este de a pune în formulă practică interesul general și binele comun al cetățenilor, adică să asigure acele condiții sociale prin care individul poate accede la propria bunăstare și-și poate urma vocația. Mai mult decât atât, așa cum preotului nu îi este permisă dezertarea din credința sa în voința lui Dumnezeu și refugierea în greve, tot astfel trebuie să avem exigența de a pretinde politicienilor să încerce să fie niște sfinți ai binelui comun.

Un comentariu despre „Credincioșii binelui comun. Ce înseamnă profesia de politician?

  1. cea ce spune max weber nu se prea aplica la popoarele ortodoxe.;aici activitatile religioase
    respectiv cele politice se intretai;nu aveti decat sa accesati site precum;media ortodoxa
    sau razboi intru cuvant.acolo se vorbeste mult de viitorul razboi ca fiind inevitabil-subiect politic;politicienii nu sunt se pare prea interesati ei se preocupa mai mult cu economia;iar noi saracimea ne gandim la cele sfiinte caci razboiul nu poatemai rau decat este acum.Un
    neamt a spus:fara razboaie omenirea ar putrezi/s-ar imputi repede.O satrecem noi si peste asta,cu jutorul lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>