Reputatul politolog Tom Gallagher de la Universitatea din Bradford, Marea Britanie a susținut miercuri, 27 iunie 2012 o conferință despre situația politică din România. Evenimentul a fost organizat de Fundația Creștin-Democrată, filiala Cluj în colaborare cu Fundația Konrad Adenauer.
Autorul volumelor Furtul unei națiuni: România de la comunism încoace (Humanitas, 2004) și Deceniul pierdut al României: mirajul integrării europene după anul 2000 (All, 2010) a analizat situația statului de drept din România și derapajele recente ale guvernării USL. Tom Gallagher a inistat asupra excepționalismului românesc, arătând că astăzi Parlamentul se transformă într-un agresor la adresa democrației, ignorând Constituția. Atacurile politice la adresa sistemului de justiție sunt un alt aspect îngrijorător al ultimelor zile.
Cu toată contra-revoluția împotriva presei (unde politizarea a eliminat 6000 de posturi de jurnaliști de pe piață), politologul britanic găsește motive de optimism în diversificarea acesteia, inclusiv în mediul on-line, imposibil de controlat. Totodată, se observă redeșteptarea societății civile, revoltate de impostură, plagiat și de abuzurile împotriva instituțiilor de învățământ și cultură.
Profesorul Gallagher și-a manifestat totodată încrederea în alternativa la politica tranziției pe care o reprezintă mișcările noi de centru-dreapta anunțate sau înființate deja. “Fundația Creștin-Democrată este un actor important în educația politică și civică a unei noi generații”, a apreciat Tom Gallagher. “Sunteți antidotul la fatalism și cinism și barajul împotriva unui autoritarism rece, impersonal”, a conchis politologul britanic.