Școala de vară „Comunicare politică“, Brașov, 6 – 9 august 2012

| 0 Comentarii

Fundația Creștin-Democrată și Fundația Hanns Seidel în parteneriat cu Noua Republică și Kolping România au organizat la Brașov între 6 și 9 august școala de vară cu tema „Comunicarea Politică“.

Evenimentul a reunit invitați de prestigiu: Teodor Baconschi, președintele Fundației Creștin-Democrate,  Mihail Neamțu, președintele Partidului Noua Republică, Adrian Papahagi, vicepreședintele Fundației Creștin-Democrate, Radu Moraru, fondatorul Nașul Tv, Radu Preda, lector al Universității Babeș Bolyai, Radu Carp, profesor la Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice, Cosmin Alexandru, partener la Wanted Transformation Consultancy, Cătălin Buciumeanu, consultant politic și Radu Cujba, Gotcha Concept.

Tema a suscitat interesul a 50 de tineri din întreaga țară. Aceștia au audiat prelegeri, au interacționat cu lectorii, au participat activ la ateliere în care materialele prezentate de ei au fost evaluate de profesioniști ai consultanței politice și de imagine.

În deschiderea prelegerilor, Teodor Baconschi a deplâns practica unei politici politicianiste în spațiul public românesc, formulând un îndemn la implicare, fiindcă „fiecare din noi este un coautor al vieții colective“ și amintind că „libertatea este o povară, unica ce umanizează prin exercițiul responsabilității.“ Radu Moraru a subliniat importanța primului interviu al unui om politic și a frazei cheie, emblematice  care să rezume viziunea și proiectul politicianului pentru România.

Tinerii s-au delectat cu exemplele practice oferite de Adrian Papahagi și Mihail Neamțu implicați în recenta campanie pentru referendum a președintelui Traian Băsescu și prin numeroase apariții publice în momente de maxim suspans. Cei doi lectori au oferit și un traseu al structurii și figurilor de stil dintr-un discurs, îndemnând participanții ca în viitoarele lor intervenții să se adreseze celor trei instanțe umane ethos, logos și pathos.

Despre importanța brandului în relație cu valori, reputație și încredere în politică a vorbit Radu Cujba, exemplificând și campanii politice de succes, așa zise cazuri de manual, în timp ce Radu Carp s-a oprit asupra comunicării în campaniile electorale în relație cu obiectivele și valorile partidului, precum și cu electoratul predilect. Cosmin Alexandru a captat energiile creatoare ale participanților cerându-le să redacteze o adresare către națiunea americană a președintelui Clinton în punctul culminant al scandalului Sexgate din 1998, urmat de interpretarea discursului susținut de președinte în acea circumstanță. De asemenea, Cosmin Alexandru le-a sugerat tinerilor ca în discursurile pe care le vor concepe să vorbească despre sine, oameni, fapte și sentimente.

Radu Preda a vorbit despre necesitatea conturării unei etici sociale a ortodoxiei și a contopirii  cetățeniei spirituale și a celei politice. Pronunțându-se în favoarea traducerii dimensiunii religioase în etică, Radu Preda a trecut în revistă posibilele mesaje pe care Biserica Ortodoxă Română le-ar putea formula în replică la situația politică actuală. În încheiere, Cătălin Buciumeanu a abordat comunicarea non-verbală și a descifrat reacțiile unor lideri politici în momente cheie pornind de la limbajul non-verbal și completând dimensiunea sonoră a discursurilor acestora.

Școala de vară „Comunicarea Politică“ a oferit tinerilor activi în viața civică un tablou variat al mijloacelor de comunicare pe scena politică, făcându-i mai conștienți de posibilitățile de exprimare și persuadare, dar și mai atenți la punctele slabe unde mai mult exercițiu este necesar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>