FCD acordă diplome tinerilor angajați politic

| 0 Comentarii

Astăzi, 6 aprilie 2012, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, la ora 19.00, Teodor Baconschi, președintele Fundației Creștin-Democrate,  va acorda diplome celor peste 300 de participanți la cursurile de formare pentru tinerii angajați politic, organizate în colaborare cu Fundația Hanns Seidel România.

Viziune internațională, claritate doctrinară, libertate antreprenorială – iată cele trei valori pe care FCD le propune tinerei generații prin acest ciclu de cursuri. Trei valori ce reprezintă cheia pentru o politică modernă și o economie sănătoasă.

Societatea poate fi schimbată prin populism sau prin valori asumate. Fundația Creștin-Democrată pledează pentru o pedagogie activă, de durată, care va ancora reperele noastre fundamentale în rândul viitoarei elite, fără spasme revoluționare și crispări populiste.

Studenți, masteranzi, doctoranzi angajați în sistemul public sau privat, tineri care au intrat sau vor să intre în politică – iată publicul țintă vizat de cele 14 prelegeri din ultimele trei săptămâni (19 martie – 6 aprilie 2012). Printre vorbitori s-au numărat politicieni, diplomați, profesori universitari, reprezentanți ai mediului de afaceri și jurnaliști.

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>