Garden party pentru oamenii de afaceri

| 1 Comentariu

Preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi, a fost  gazda unei reuniuni informale la care au participat 39 de oameni de afaceri, manageri ai unor prestigioase companii din România, precum şi reprezentanţi ale consorţiilor multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră. În deschiderea întâlnirii, Teodor Baconschi a subliniat importanţa mediului privat pentru reformarea societăţii româneşti. În context, preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate a evidenţiat importanţa consolidării mediului de afaceri autohton. „Sunteţi germenii unui capitalism românesc”, a spus ministrul celor prezenţi, adăugând că va sprijini nu doar demersurile de promovare a investiţiilor străine în România, ci şi investiţiile firmelor româneşti în afara graniţelor.

Teodor Baconschi a accentuat totodată necesitatea unei colaborări mai eficiente între oamenii politici, societatea civilă, mediul academic şi oamenii de afaceri care să slujească binelui comun. „Cred că dacă ne propunem un proiect pentru societate, îl putem articula”, a spus preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate.  Ministrul şi-a exprimat speranţa că la definirea acestui proiect vor contribui şi românii plecaţi în străinătate, la muncă sau la studii.

Referindu-se la sprijinul din partea clasei politice pentru mediul privat, Teodor Baconschi a reiterat importanţa procesului de reforme demarat de actuala guvernare, exprimându-şi speranţa că Partidul Democrat-Liberal, din poziţia de partid de centru-dreapta care acomodează diverse sensibilităţi doctrinare, să poată deveni forţa politică care să aducă în discuţie subiectele aflate pe agenda mediului de afaceri românesc. În acest sens, preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate a subliniat importanţa coagulării unei veritabile clase de mijloc. „PDL poate deveni vectorul politic al clasei de mijloc”, a declarat Teodor Baconschi.

Un comentariu despre „Garden party pentru oamenii de afaceri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>